Marius de la Akcent – Cum sa te ingrasi cu cap

In timp ce unii incearca din rasputeri sa piarda din kilograme, sunt si oameni care viseaza la ceva greutate in plus. Dar depinde si cum “castigi” surplusul. Marius de la Akcent nu vrea sa se ingrase, ci sa isi mareasca masa musculara. Drumul lui de la 63 la 80 de kilograme il afli numai in Slab sau Gras.

Ingrasare prin metode de slabit
Problema lui Marius a fost intotdeauna lipsa kilogramelor, faptul ca era prea slab. Isi dorea foarte mult sa aiba o masa musculara dezvoltata, insa fitness-ul si sala de forta l-au intimidat multa vreme. Recent, a reusit sa puna kilogramele in plus mult visate. Vacanta de iarna, cu dulciurile, relaxarea si lenea aferenta, au dus chiar la prima sa confruntare cu “surplusul”. Daca pe altii sportul si alimentatia sanatoasa ii ajuta sa slabeasca, pe Marius l-au ajutat sa ajunga la greutatea dorita. “Retetele nu se aleg prin metoda telefonului fara fir. Acestea se aplica diferit de la o persoana la alta, si cred ca e important un consult medical sau o vizita la nutritionist. Suntem diferit construiti, iar o reteta universala poate folosi unora, poate sa nu aiba niciun efect asupra altora sau chiar sa dauneze”, spune Marius.

De la 63 la 80 de kilograme
Pasionatul de fitness al trupei Akcent experimenteaza nevoia de a creste in greutate, de la 63 la 80 de kg. Lucrul acesta este, poate, la fel de dificil ca scaderea in greutate, deoarece si-a dorit o crestere in masa musculara si nu un simplu maraton alimentar. Alimentatia sanatoasa, bazata pe proteine, sala de forta, ciclismul si squash-ul, completate de mult somn si excluderea alcoolului si tigarilor sunt secretele lui. Ca reguli generale, a eliminat dulciurile, mananca de patru ori pe zi, bea multa apa, multe salate si fructe, exclude carnea de porc, uleiul, mancarurile gatite sau cu mult ulei si mancarea de tip fast-food.

Profesorul de cycling
Prin liceu a facut atletism, iar acum preda din placere un curs de cycling si joaca squash atunci cand are timp si o rezerva de energie. Se antreneaza de patru-cinci ori pe saptamana si acopera toate grupele musculare. Atunci cand timpul ii perminte, si poate avea cinci sau chiar sase antrenamente, prefera sa lucreze o singura grupa musculara pe antrenament. In rest, combina cate doua grupe si sta in sala cam o ora si jumatate. Lucreaza usor si prefera exercitiile pentru triceps, abdomen si picioare. “Pentru mine, aceste sporturi sunt un foarte bun antrenament cardio si se combina perfect cu ceea ce fac in sala”, completeaza Marius.

Importanta imaginii in show-biz
Imaginea conteaza enorm, si Marius este sigur ca are in asentiment foarte multe persoane. “Nu e ideal atunci cand actorii dintr-un film joaca bine, dar sunt si frumosi? Toti ne bucuram de artisti atat cu auzul, cat si cu privirea”, crede cantaretul. Prezenta lor scenica nu se bazeaza pe coregrafii, deci nu se poate spune ca scena ii ajuta sa faca mai mult sport. Chiar si cei care au coregrafii complexe si multe repetitii au nevoie de o alimentatie potrivita si sala. Exista si dansatori cu kilograme in plus! Cand a intrat in Akcent lucra pentru un club de fitness. Viata de persoana publica l-a facut sa se simta dator fata de cei care il privesc. Astfel jobul si viata artistica s-au combinat intr-un mod fericit.

“Vrei sa slabesti sau sa iti maresti masa musculara? Recomand un medic, un nutritionist, un antrenor, sala si multa ambitie. Merita!”
“Batonul proteic este singurul prieten cand sunt in criza de timp.”

Dieta lui Marius:
Dimineata – cereale cu lapte degresat, peste sau pui, albus de ou
Pranz – pui sau carne de vita cu orez sau legume, salata verde, ciuperci, fasole
Intre pranz si cina – salata sau fructe
Cina – peste, salata verde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *